Raport activitate Mai 2023

Raport activitate Mai 2023

ACȚIUNI

DISTRIBUIRE ALIMENTE

În luna mai, 14 familii din comunitatea noastră aflate în dificultate, au beneficiat de pachete alimentare și alte bunuri de primă necesitate. Produsele au fost transportate și distribuite de personalul fundației, cu implicarea voluntarilor care au distribuit o parte din alimente direct la domiciliului beneficiarilor, atunci când aceștia nu s-au putut deplasa. De asemenea, am putut sprijini cu pachete alimentare și familii din comunitățile vulnerabile din Tunari, cu sprijinul Parohiei Romano-Catolice Băneasa.

PARTENERIATE ȘI COLABORĂRI

FUNDAȚIA 1 ȘI 1

În Am încheiat un parteneriat cu Fundația 1 și 1, pentru colectarea de hrană rece și alimente procesate perisabile și redistribuirea acestora către familii aflate în situații de dificultate. Această acțiune comună ne oferă posibilitatea de a sprijini persoanele fără posibilități și de a diminua risipa alimentară.

RAMONA MUSGOCIU – TERAPII HOLISTICE

Începând cu luna mai, în cadrul Centrului de Zi al fundației noastre, vor fi disponibile 3 noi servicii pentru comunitate: dans energetic, terapie cu sunete și helina therapy. Acestea se desfășoară sub coordonarea Ramonei Musgociu, cea mai nouă colaboratoare a echipei noastre de profesioniști.

NOUTĂȚI

APARATURĂ NOUĂ PENTRU CENTRUL DE RECUPERARE

Centrul de Recuperare Bucureștii Noi dispune începând cu luna aceasta, de un sistem de magnetoterapie. Atât beneficiarii Fundației, cât și restul membrilor comunității, vor avea acces la terapii de înaltă calitate, la sediul nostru.

MONTAJ ȘI INAUGURARE LOC DE JOACĂ

Cu ajutorul unor voluntari din comunitate, care la rândul lor au beneficiat de sprijinul programelor noastre, am montat și inaugurat noul loc de joacă pentru copiii din curtea sediului nostru. De acesta se bucură în fiecare zi toți copiii care ne trec pragul, fie ei participanți la programele noastre de educație sau pacienți ai centrului de recuperare și centrului de zi.

Intrați în legătură cu noi. Implicați-vă.

 

Srada Liniștei Nr. 15, Sector 1, București

Sunați la: +40 730 746 280

Raport activitate Aprilie 2023

Raport activitate Aprilie 2023

ACȚIUNI

CLUB DE VACANȚĂ DE PRIMĂVARĂ – 10-14 APRILIE

Parte din programul mai amplu „Învățăm distrându-ne”, am încheiat cu succes o nouă ediție a Clubului de vacanță! 18 copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 10 ani au avut parte de 5 zile de joacă și activități nonformale, socializare și voie bună în cadrul centrului nostru. 3 dintre participanți au beneficiat de acces gratuit la activități, provenind din medii vulnerabile.

PACIENȚI SPRIJINIȚI LA CENTRUL DE RECUPERARE ȘI CENTRUL DE ZI ALE FUNDAȚIEI ÎN LUNA APRILIE

În fiecare lună, prin intermediul programelor noastre sociale, sprijinim persoane aflate în dificultate care nu au acces la terapii de recuperare și servicii de psihoterapie. Din fonduri proprii, oferim acces gratuit la terapii de calitate în cadrul centrului nostru, celor care altfel nu ar putea beneficia de tratamentele necesare pentru îmbunătățirea propriului stil de viață.

În luna aprilie, în cadrul Centrului de Recuperare Bucureștii Noi, au beneficiat de acces gratuit la terapii de recuperare medicală 4 persoane din medii vulnerabile. De asemenea, în cadrul Centrului de zi al Fundației, am acoperit costurile pentru 44 de ședințe de logopedie și 14 ședințe de consiliere, pentru copii și adolescenți din medii vulnerabile.

DISTRIBUIRE DE ALIMENTE

În data de 20 aprilie, 20 de familii din comunitatea noastră aflate în dificultate, cu un total de 38 de membri, au beneficiat de pachete alimentare și alte bunuri de primă necesitate. Produsele au fost transportate și distribuite de personalul fundației, cu implicarea voluntarilor care au distribuit o parte din alimente direct la domiciliului beneficiarilor, atunci când aceștia nu s-au putut deplasa.

DISTRIBUIRE ALIMENTE CU OCAZIA SĂRBĂTORII PASCALE – 15 APRILIE

Cu ocazia sărbătorilor Pascale, Fundația Bucureștii Noi, cu sprijinul Asociației Tiriac, Asociației Dumbrava Minunată, Cris-Tim și International Women’s Association, am demarat o acțiune de sprijin social pentru persoane vulnerabile. În data de 15 aprilie, alături de Cercetașii Centrului Local Bucureștii Noi 1, am distribuit pachete alimentare pentru 50 de vârstnici singuri, identificați cu ajutorul DGASPC sectorul 1 și 10 familii, cu 38 de membri. În total, s-au bucurat de acțiunea noastră, 88 de persoane aflate într-o situație de dificultate. Parte din alimentele oferite de către sponsorul nostru, Cris-Tim, au ajuns și pe mesele din 2 centre de plasament din București. Acțiunea a fost coordonată de către Fundația Bucureștii Noi, prin intermediul vicepreședintelui Dina Arianna.

COLECTARE ȘI DISTRIBUIRE DONAȚII DE HAINE

Prin implicarea comunității locale, am colectat echivalentul a 2 mașini, circa 20 de saci de articole de îmbrăcăminte, care au ajuns la mai multe familii aflate în dificultate din comunitate. Toate articolele au fost selectate și sortate, pentru a fi mai apoi distribuite familiilor care ne-au cerut sprijin, cu ajutorul voluntarilor noștri.

COLECTARE ȘI DISTRIBUIRE CĂRȚI ȘI MANUALE PENTRU COPII

Peste 50 de cărți au pornit spre școli din zona rurală a Bucureștiului în data de 26 aprilie. Cărți de povești, beletristică, manuale și culegeri donate de membri membrii comunității locale, au fost selectate și transportate către centrele de învățământ care ne-au solicitat sprijinul.

EVENIMENTE

EASTER FEST – 8-9 APRILIE

Am fost prezenți la Easter Fest, târgul de Paște organizat la Maison 13, cu produse hand-made realizate în cadrul programului nostru „Atelier de fapte bune”. Fondurile obținute în cadrul evenimentului ne vor ajuta să susținem proiectele sociale în derulare.

NOUTĂȚI

NE-AM MĂRIT ECHIPA DE TERAPEUȚI

Din data de 1 aprilie și-a început activitatea în cadrul Centrului de Recuperare Bucureștii Noi, Mircea Udrea, kinetoterapeut. Cu această ocazie, îi urăm bun venit în familia Fundației Bucureștii Noi!

UN NOU LOC DE JOACĂ PENTRU CENTRUL NOSTRU

Am achiziționat un nou loc de joacă pentru copii care va intra în folosință începându cu luna mai. Participanții la programele de educație non formală, dar și micii pacienți ai Centrului de recuperare, se vor putea bucura de un nou spațiu de joacă în cadrul sediului Fundației.

Intrați în legătură cu noi. Implicați-vă.

 

Srada Liniștei Nr. 15, Sector 1, București

Sunați la: +40 730 746 280